Satul din România care s-a transformat dintr-un loc pustiu în atracția culturală a Europei

Publicat: 06/07/2016, 16:38

Festivalul de cinci zile cu muzică live în vârf de munte. Publicul meloman stă pe bușteni și în picioare. Anul acesta ei vor să audă sunetul de baterie al lui Jack DeJohnette. Tobele. Apoi vor să știe cum se propagă soundul inconfudabil al basistului Carlos Bica în aer liber. Acolo, în sătuc, la Gărâna, se țese o stare de festival, din toate răsuflările oamenilor, croșetate magic cu sonoritățile muzicienilor. Nu se mai aude musca de-atâta „la, do, si, la, do”, de-atâta bucurie transpusă-n sunete. E vânt de libertate la Gărâna, zice Marius Giura, directorul Festivalului. Povestea de la Gărâna a început acum 20 de ani la Hanul La Răscruce. A devenit ce mai important festival de profil din Europa de Est. Istoria ne-a povestit-o Marius Giura, cel care an de an a pus la cale Festivalul.

Iată interviul integral cu Marius Giura, directorul Festivalului Gărâna Jazz:

Reporter: Spune-mi cine vine la Gărâna anul acesta prin ce sunete scoate.

Marius Giura: Vine unul dintre cele mai interesante sunete de baterie, de tobe, respectiv Jack DeJohnette, unul din cei mai influenți muzicieni din istoria jazz-ului, un muzician care a cântat și cu Miles Davis și cu toți cei mari din ultimii 40-50 de ani și care de vreo 30 de ani este în trio-ul preferat a lui Keith Jarrett. Un muzician care vine pentru prima dată în România și care sunt convins că va capta toată atenția publicului. Mai vine un basist cu un sound inconfunfabil chiar în prima zi: Carlos Bica. Mai vine un grup care practică o muzică de frontieră, se numește KTU. Un grup în care se regăsesc doi membri din King Crimson: Pat Mastelotto și Trey Gunn. Și al treilea membru membru este redutabilul finlandez Kimmo Pohjonnen, un virtuoz al acordeonului. Va fi un recital vulcanic, un sunet, o combinație între sonoritățile nordice, ale Finlandei, și jazz-rockul, jazzul progresiv practicat de King Crimson. Alți muzicieni importanți se vor regăsi în fiecare zi și soundurile românești vor aduce o noutate majoră în acest an. Muzicienii importanți ai României vor cânta sub genericul Romanian Jazz Meeting pe scena de la răscruce, într-un concept folosit pentru prima dată în România. Încerc să fac și eu ceea ce se întâmplă în toate marile țări europene. Muzicienii români sunt aduși în fața unor organizatori și directori de festivaluri din Europa, ocazie cu care pot fi văzuți la lucru și se pot antama sau, în sfârșit, se pot porni discuții vizând discuții privind participarea lor la festivaluri internaționale. Un lucru care se întâmplă, din păcate, destul de rar, tocmai datorită faptului că muzicienii noștri nu ies foarte mult în străinătate și nu sunt foarte cunoscuți. Asta nu înseamnă că nu sunt mai puțin valoroși, fapt dovedit și de succesul pe cae mulți dintre ei îl au în străinătate. Mă refer la Nicolas Simion, care are succes în Germania, la Alex Simu și George Dumitriu care au succes în Olanda, la Marian Petrescu care e unul dintre cei mai buni pianiști ai Norvegiei și mai sunt și alții, prin Canada și Statele Unite.

Rep.: Care-i plăcerea să stai în fund, în munte și să asculți jazz? De ce vine publicul acolo?

M.G.: Probabil că o parte vin din curiozitate și rămân dependenți de starea de acolo. Pentru că există o stare. E extrem de exotic acest festival, e în aer liber, nu se stă pe bănci, nu se stă pe fotolii, se stă pe buștei sau se stă în picioare. Există vânt de libertate acolo pe care mulți îl apreciază și când astea sunt dublate sau triplate de valoarea muzicienilor și frumusețea concertelor, asta se întâmplă.

Rep.: Care-i tăcerea Gărânei? Când e ea dezlănțuită? Zi-mi de spiritul locului.

M.G.: Gărâna pot să spun că e dezlănțuită doar în perioada Festivalului de Jazz. Mai sunt câteva răbufniri, tot în timpul verii e un festival de folk și mai era și un festival de rock. Pe ambele le-am pornit tot eu, dar ulterior le-am cedat unor localnici de acolo. Anul acesta pornește și un festival de blues. Dar e vorba doar de câteva weekenduri. În rest e un sat extrem de liniștit, în care nu poți decât să trăiești zile tihnite și să fii liniștit și să beneficiezi de liniștea locului. Pentru că nu se întâmplă mare lucru. În timpul săptămânii, în perioadele obișnuite sunt vreo 30 de locuitori în acel sat, care a fost părăsit de etnicii pemi care au locuit aici până prin 90 și care au plecat în Germania, din care au și venit în urmă cu 200 de ani. Casele au fost cumpărate de câțiva timișoreni și bucureșteni care le-au transformat într-un sat de vacanță. Fiind un sat de vacanță și fiind în proprietatea unor persoane urbane, în timpul săptămânii e aproape gol. De aici și liniștea maximă care pune stăpânire de luni până vineri pe acest frumos sat de munte.

Rep.: Dacă cineva v-ar fi spus în urmă cu 20 de ani, la Hanul La Răscruce, acolo unde a avut loc prima ediție a Festivalului de Jazz, că acesta va deveni ce mai important festival de profil din Europa de Est ce i-ați fi spus?

M.G.: Probabil i-aș fi spus că îmi doresc asta, dar că e puțin probabil să se întâmple. Pe la ediția a 15-a am spus chiar pe scenă că am în intenție să fac un festival mare cu care România să fie repusă pe harta evenimentelor europene de anvergură și a existat așa o reacție ironică și persiflantă a prietenului meu Florian Lungu care a zis: „Da, da da, din galaxie și din univers…!”. Nu am ajuns chiar acolo, dar uitați că în 20 de ani, până la urmă am reușit să fac unul dintre cele mai importante evenimente europene.

Rep.: Ce s-a schimbat atunci la ediția cu numărul 15, care a fost declicul, de ce ați simțit lucrul acesta?

M.G.:Păi am simțit că de la an la an publicul percepe fenomenul și că sunt oameni interesați și că singurul lucru care lipsește este o promovare agresivă. Întâmplător lucram și în media și mi-a fost foarte ușor cunoscând și agențiile de publicitate și având contacte și colegi în presă și la nivel local și la nivel național… Am reușit printr-o promovare destul de agresivă pe vremea aia să îl fac cunoscut și să se strângă atâta lume încât după un an de zile să fie necesară schimbarea locației.

Rep.: În ultimii 20 de ani care a fost cea mai reușită ediție?

M.G.: Mie mi-au cam plăcut toate. Dar am câteva concerte preferate. Ediția din 2008, când a cântat Jan Garbarek și s-a întâmplat o magie. Efectiv concertul ăla a suscitat un interes extraordinar. Trecuseră vreo 15 ani de la ultima lui prezență – și prima – în România. Care n-a fost foarte agreată de el… A venit atâta lume încât stăteam și mă uitam cum aleargă lumea pe șosea ca să ajungă la intrare și mulți se întrebau „am ajuns la timp, a început?” Iar la sfârșitul concertului care efectiv a creat o magie, nu s-a auzit musca. Am rămas efectiv blocat, pe lângă faptul că întreg concertul a fost minunat. Atunci s-au strând cam 15.000 de oameni. Nu s-a mai întâmplat de atunci, ce-i drept, nu din cauza faptului că au fost artiști mai slabi, din contră, au fost artiști foarte mari, dar odată cu criza care s-a declanșat în România a fost o scădere a numărului de spectatori. Dar tot a rămas un număr mare: 7000-8000, poate 10.000 de spectatori pe zi, în edițiile care au urmat. Au mai fost câteva concerte absolut extraordinare. A fost concertul lui Dave Holland, a fost concertul lui Yellowjackets cu Mike Stern invitat. A fost concertul lui Charles Lloyd, atât primul cât și al doilea. Și au mai fost destule…

Rep.: Peste 20 de ani cum va arăta acest festival?

M.G.: Nu știu, dar probabil diferența va fi în strictă dependență de cum va arăta România peste 20 de ani. Un eveniment de o asemenea factură practic niciunde în lume nu se poate face prin sponsorizări, e nevoie de un interes al factorilor abilitați care să îl susțină. Mă refer la minister, instituții culturale, instituții locale care sprijină un asemenea eveniment. Și, cu siguranță, peste 20 de ani se va întâmpla la fel. Pentru că lucrurile nu le văd schimbate în radiouri și televiziuni și nici în presa scrisă, în care se simte o lipsă de apetență în așa ceva, ca să nu spun și o lipsă de specializare. Nu mai există nicio emisiune de jazz la televiziunea publică. Emisiunile de jazz de la radioul public sunt împinse spre ore foarte târzii. Noroc că mai există Radio România Cultural în care mai există informații de asemenea natură și acolo mai sunt și redactori dedicați pentru așa ceva. În rest audiența este maximă pe posturi comerciale și ultramoderne, unde jazzul nu prea are loc. În felul acesta publicul nu poate fi reformat total, iar ceea ce se întâmpla la Gărâna probabil că se întâmplă și în alte locuri din țară. Eu am sesizat-o de vreo 5-6 ani. Cei care erau copii la primele ediții, veniți cu părinții, vin la rândul lor acum cu copiii lor în brațe. Și probabil la nivelul ăsta gustul pentru jazz se va perpetua.

Pe 7 iulie începe Gărâna Jazz Festival: 5 zile de muzică live în vârf de munte

Cum arată programul aniversar al festivalului de jazz Gărâna

A mai rămas o singură zi până la debutul ediției 20 a celui mai important festival de jazz open-air din Europa Centrală și de Est. Gărâna Jazz Festival va prinde viață între 7 și 11 iulie în satul de munte care a găzduit zeci de mii de iubitori de jazz și sute de artiști de reputație internațională.

Un line-up ce mixează dinamismul jazz-ului american și occidental cu profunzimea și lirismul artiștilor nordici sau est-europeni va răsuna din mijlocul naturii, pe cele trei scene ale festivalului: Poiana Lupului, Hanul La Răscruce și Biserica Catolică din satul Văliug. Olandezul Yuri Honing va împărți scena în prima zi a festivalului cu suedezul Magnus Öström și portughezul Carlos Bica. Pe parcursul a cinci zile, publicul va avea parte de concerte cu Wojtek Mazolewski Quintet, Kari Ikonen Trio, Louis Sclavis Trio, Food, KTU, Kurt Rosenwinkel, Arild Andersen, Helge Lien, Nils Petter Molvaer, și mulți alții. Regalul de jazz va culmina cu ultima zi de festival cu prezența legendarului Jack DeJohnette, unul dintre cei mai influenți muzicieni al lumii. Programul complet poate fi consultat pe www.garana-jazz.ro.

9 proiecte muzicale românești pe scenele de la Gărâna

Pe lângă prezențele internaționale, programul Gărâna Jazz Festival va fi completat de 9 proiecte românești inedite, universuri sonore complexe și surprinzătoare, aduse la viață de artiștii consacrați sau aflați la început de drum. Quartet-ul condus de Liviu Butoi, Liviu Butoi & French Connection, avându-l ca invitat pe renumitul pianist Mircea Tiberian, va urca pe scena din Poiana Lupului în 10 iulie. Hanul La Răscurce, locul cu istorie în care s-a desfășurat prima ediție , va găzdui concertele Sebastian Spanache Trio, Emil Bîzgă Quartet, JazzyBit, Nicu Patoi & Platonic Band, Sorin Zlat Trio, si Bega Blues Band.

A treia scenă a festivalului, inaugurată la ediția 2014, pune pe harta concertelor frumoasa Biserică Catolică din satul Văliug, situată la 18 km distanță de Gărâna. Vor cânta aici: Raul Kusak și Trompetre, proiect românesc de avangardă, pornit de trompetistul român Petre Ionuțescu, cu participarea muzicienilor: Arthur Balogh – bas, Gabriel Almași – chitară, Sergiu Catana – percuție, Alin Constantin (K-lu) – electronics, Marian Ciuma – sound design, Uțu Pascu – sunet.

Seri cu muzică, literatură și teatru sub cerul liber

Așa cum a făcut-o în ultimii 20 de ani, Gărâna continuă să contribuie la creșterea scenei de jazz românești și la cultivarea educației muzicale printr-o serie de evenimente-satelit. Gărânezii vor participa la lansarea albumelor de jazz Corindeni, de Mircea Tiberian și Maria Răducanu (Soft Records), The Pale Dot, de Mircea Tiberian și Toma Dimitriu (Fiver Record) și White Dragon, de Mircea Tiberian și Liviu Butoi. Duminică, pe 10 iulie, saxofonistul, flautistul și compozitorul român Liviu Butoi va lansa la Gărâna albumul Three Times Seven, în colaborare cu grupul French Connection – David Patrois, Arnault Cuisinier și Edward Perraud.

Serile de jazz vor fi completate de o serie de lansări de carte, printre care Sunetul de referință, carte publicată de Mircea Tiberian la editura Nemira, și Vineri seară într-o vale cu lupi, cartea scriitorului timișorean Nicu Strambeanu. Câteva zeci de interviuri cu artiștii care au bătătorit potecile Gărânei au fost suprinse în volumul Jazz Stories, scris de jurnalista Adriana Cârcu, ce urmează să fie lansat la duminică, 10 iulie, la Hanul La Răscruce, cu participarea lui Nils Petter Molvaer.

Scriitorul Alex Potcoava, va lansa sâmbătă, 9 iulie, volumul Într-o zi nu ne vom mai recunoaște, apărut recent la editura Max Blecher. Tot la festival, Florian Lungu își va lansa cartea Moșu – Florian Lungu în Dialog cu Doru Ionescu și CD-ul sau de debut: Florian Moșu Lungu – SONOPORTRET iar Emil Bizga își va lansa al doilea album discografic, intitulat „LIVE IN HANNOVER”.

Pentru a marca evoluția comunității crescute la Gărâna în ultimele 2 decenii de festival, Fundația Culturală Jazz Banat va lansa a doua parte a documentarului In the Middle of Nowhere, o retrospectivă a momentelor importante consumate între 2012 și 2015 pe scena festivalului.

Sâmbătă, pe 9 iulie, trupa de teatru AUĂLEU, cunoscută pentru reprezentațiile „mobile” din sate, orașe și chiar de peste ocean, va aduce la Gărâna spectacolul CIRCUS MUNDI, o istorie a lumii de azi, cu bune și rele, care va stârni zâmbete și hohote de râs.

Biletele pentru Gărâna Jazz Festival 2016 mai pot fi fi cumpărate online, pe site-ul biletmaster.ro, în trei variante: bilet de 1 zi, la prețul de 90 de lei, festival pass pentru 4 zile, la prețul de 320 de lei sau festival pass pentru 5 zile, la prețul de 400 de lei. Biletele și abonamentele pot fi cumpărate și la fața locului, din Poiana Lupului.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!